marți, 8 noiembrie 2016

o lume nevăzută


Cocoșul satului îmi strigă
din gușa lui umflată
un cântec neuitat,
un cântec de altădată,
care-ar putea s-alunge
strigoii de la poartă.
................................Mă-închid bunicii
în casa lor pustie
și-n mine se trezește
aceeași lume moartă-vie.

Necunoscute mâini
îmi bat în geamuri,
chiar salcia mi s-a mutat în piept,
și-mi bate disperat în ramuri…

Spre podul casei, încărcat,
urc pleoapa mea încercănată
și ochii, astăzi, mi se zbat,
îi țin cu mâna dreaptă.

De dincolo de sticlă
bat spiritele pribegite
îmi spun povești înfricoșate,
și-mi fac din umeri semne rătăcite,


(e frig/o iarnă troienită/cu fluturi nesătui/mă-înghite/îmi pierd chiar lacrima-poveste/în podul casei părăsite)

Da`n mine se trezește iară
aceeași lume răsturnată, nevăzută,
genunchiul și-l zdrelește tata,
și-mi strânge lacrimă pierdută…

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...