din venele mele îngroșate
piciorul amurgului își soarbe adormirea
și eu mă ascund în valuri
unghii îmi cresc pe sub piele
ca o carapace a neputințelor presimt mirosul
acru nu mai am nevoie de lumină
frica de tine mă amestecă în noapte
,,e doar un vis umplut cu spirite nefaste,,
mă amăgesc bătrânii legându-mi rănile
și eu și tu suntem legați fără de zgomot
îmbrăcați în umbrele înserării
ne adăpăm aripile bolnave
„plecați în râul broaștelor” vor zice ei
dar iată Lumina ni se cuibărește-n coaste
ca o bătrână izgonită din azilul sufletelor bolnave
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu