ne îndemni să răsădim iedera crudă la temelii
să ne înălțăm desculț și să culegem sufletele coapte
din copacul facerii să le așezăm în roua sclipitoare
(gura cerului apleacă o arcadă cu îngeri măsluiți
asupra noastră ca un sfârșit de veac)
în freamătul frunzelor de-argint pâlpâie lumina și noi
ne răstignim (cui lângă cui) cu brațele întinse
ca niște cruci înfipte în ferestre
din alte vremuri păstrate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu