vineri, 11 noiembrie 2016

ca un zâmbet calcificat



casele vechi își leagănă tristețea
în pragul ușii le flutură perdeaua franjurată
ca o batistă uitată pe un peron de gară
de la celălalt capăt al lumii
bătrânul cu monoclu numără pași cu mare precizie
din dealul crucii cad frunze otrăvite în arșița
amiezilor se ascund morții după umerii timpului
citesc jurnale (ră)suflate
ascultă știrile mondene
privesc femeile deșănțate cu buze umflate
cu piepturile sălbăticire îmblânzitorii de vipere
sunt mai bogați jungla e mai seacă
apasă cu degetele sinucigașe
tastele din plastic ruginit
caută liniștea pe un perete translucid
pisicile mănâncă anafură
le cresc aripi uriașe cu pene aurii
copilul își strânge cioturile la spate privește (ne)încrezător
înspre vecinii învechiți nu vrea să le vadă falsa strălucire
să nu-i trezească din liniștea în care se întorc
târându-și pașii obosiți noaptea le apare
ca un zâmbet calcificat pe un obraz al lunii
când își caută orbirea
cu sângele albastru
cu inima înmormântată

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...