duminică, 6 noiembrie 2016

despre o românie jucată

despre o românie jucată

pe o cărare foarte îngustă
urma pașilor mei
înnodați în batistă
sângera ca un cântec stătut
pleoapele coboară în căutarea
liniștii albastre
un felinar
clipocea rotund
a mai murit un vis
fără de soare
suntem veșnici
femeia aceea nu îți mai este mamă
bărbatul cărunt a închis ochii
și a plecat
înjurând
poți scrie
despre o românie jucată
ca pe mărul cel putred
zbaterea mea în fereastră
nu se numește ,,țară,,
și firul de sânge
se scurge picurând
inima se umflă îmi
iese de sub coastă
cu un bubuit de clopot care
îmi refuză încarcerarea

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...