vineri, 11 noiembrie 2016

povestea fluturilor cu capete de morți

Sus In jos
îmi spui că e greșită cărarea cerului
ca un labirint săpat în urme vișinii mâinile mele bâjbâie prin întuneric
mă clatin mă întind mă sprijin iar am uitat copiii pe afară
e frig e ceață o împărăteasă împarte stele dintr-un paner împletit 
cu migală de o tarantulă cu ochi holbați și buze vineții.

acum alerg desculță peste scoicile ascuțite privesc farul înstelat 
înfipt cu brațele în marea agitată aștept nisipul să-mi plâng plecarea 
și să plângi în mine cu lacrimile tale fierbinți
iar infinitul să se stingă alăturea de mine
cuprind cu o mână cerul cu alta edenul albastru.
te strig să muști din mărul adam-ului și ziua se proptește  
de umărul nopții îmi fixez ochiul sub pleoapa ta 
care se zbate, ca o spărtură scânteiezi tristețile în coastă și 
îmi aduci miresme amare de maghiran. 
și-n corpul tău eteric locuiesc aceiași fluturi cu capete de morți 
 ridică antenele firave, dansează menuet dar
 așteaptă  dimineață să le sosească iubitele  
cu cele șapte piciorușe potcovite,

Sus

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...