vineri, 11 noiembrie 2016

mărul adamic


e greșită cărarea cerului zici
ca un labirint săpat în urme
mâinile mele bâjbâie prin întuneric
mă clatin mă întind mă sprijin de ceață
o împărăteasă împarte stele dintr-un paner împletit 
cu migală de o tarantulă cu ochi holbați și buze vineții.

alerg peste scoicile ascuțite privesc farul înstelat 
aștept nisipul să-mi plângă plecarea 
cu lacrimile tale fierbinți
iar infinitul să se stingă alăturea de mine
cuprind cu o mână cerul cu alta edenul mult visat
te strig să guști din mărul adamic
și ziua se proptește  de umărul nopții
îmi fixez obsesiv ochiul sub pleoapa ta 
care se zbate ca o spărtură în zid
scânteiezi tristețile în coastă
îmi aduci miresme de maghiran
și-n corpul tău eteric locuiesc
aceiași fluturi acvatici
cu picioarele potcovite

Sus

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...