joi, 10 noiembrie 2016

a dăinui etern


se făcea că eram cuprinsă
de smoala nopții
ca o războinică
porneam vânătoarea de fantome
hoinăream cu amuletele carnale
la mijloc îmi atârnau foi aspre de papirus
pe care mi s-a încifrat destinul
străbăteam pădurile virgine
tu te nășteai din cenușa pustiului
îți încropeai țesuturi moi
când luna lăptoasă răscolea văzduhul
eliberând cutrierarea
în uriașe pânze privind zborul de vultur
ce ne purta rotind spirala în/
spre mijlocul luminii albe
-a dăinui etern-
(un cer cu două curcubeie)

Sus

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...