joi, 10 noiembrie 2016

a dăinui etern


se făcea că eram cupinsă
de smoala nopții aceleea
ca o războinică apașă
porneam vânătoarea de fantome
hoinăream
cu sânii acoperiți de amuletele carnale
la mijloc îmi atârnau foi aspre de papirus
pe care mi s-a încifrat destinul
străbăteam pădurile virgine
tu te nășteai pe sub piele
îți încropeai țesuturi moi
când luna plină răscolea văzduhul
eliberând recutrierarea
în uriașe pânze privind culcușul 
șarpelui/zborul de vultur
ce ne-ar purta rotind spirala în/
spre mijlocul luminii albe
-a dăinui etern-
(un cer cu două curcubeie)

Sus

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...