marți, 8 noiembrie 2016

portret implant



din pământ ieșeau firele de aur
-capcane pentru oamenii pierduți- 
și te-ai desprins din armura greoaie
ți-ai ridicat pleoapa atârnată peste ochiul etern
ai descheiat cămașa de sub care  îți
simțeam răceala morții ca pe o
filozofie astrală ascunse-n galaxii

o mână la fel de stranie 
ne înfășura eșarfa de mătase
împrejurul trupurilor de lemn
strângea și ne șoptea că o să murim
într-o seară în așternuturile noastre
cu oameni-păsări atârnați de tavan
cu gânduri ude pe fețele înfierbântate
că ceasul va bate numai ora doisprezece
și apoi ne vom ridica
înălțând cupele de lut
vom bea în culcușul nostru de fum
.........................................................................
după mai multe veacuri
o să îmi pasc acolo fluturii nemțești
pe care îi voi adăpa cu lama pumnalului  tău
din care voi gusta și eu zile egale
bogate și sărace
în întuneric și lumină

lutul de azi e mult prea scump

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...