ceremonialul tăcerii

cât de împietrit te simt
ca pe un liliac ce-a adormit
înfipt în trupul nopții

doar ziua mai împarți cu mine sfincși obscuri 

în inima pământului timpul e plin de insomnii

Chrnos pedalează neobosit
își șterge fruntea amintindu-ți 

din ce în ce mai rar
despre popasul meu

-felinar albastru-
din alte vremuri seculare

şi viața mi se-arată solitară 

ca macul amorțit(străjer tăcut)
al iubirilor sihastre