sâmbătă, 5 noiembrie 2016

ceremonialul tăcerii


cât de împietrit te simt
ca pe un liliac ce-a adormit
înfipt în trupul nopții

doar ziua mai împarți cu mine sfincși obscuri 
în inima pământului timpul e plin de insomnii
Chrnos pedalează neobosit
își șterge fruntea amintindu-ți 
din ce în ce mai rar
despre popasul meu
-felinar albastru-
din alte vremuri seculare

şi viața mi se-arată solitară 
ca macul amorțit(străjer tăcut)
al iubirilor sihastre

Niciun comentariu:

Ne-tăcere

Aud, ades, un cântec ce nu piere, Parcă desprins din trupuri de cadâne, Și-acea nespus de simplă Ne-tăcere Ca înc...