nimeni nu mai vorbește
despre vânătaia inimii mele
trădarea e doar o femeie
căzută într-un urlet galopant
pe un alt front
cu ochii transformați
în două furnale imense pufăie
obez de la înălțimea mâinilor
roade un os cu gustul de sânge
întoarce fețele pe dos și se îndoapă
din scoarța amară a vântului turbat.
........................................................
sunt vie
încă
și nimic
nu mai am.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu