se ascundea copilul cu aripa ruptă
îşi masca durerea apăsându-și degetul în rană
(nimeni nu ar putea iubi aşa gândeam
şi din ochii LUI CURGEA SMIRNĂ)
se înfășura ca un ghem împrejurul gândurilor mele
forțându-mă să îmi amintesc
(măcar pentru o secundă)
că am uitat lutul proaspăt
la capătul crucii
îngerul îngenunchea
risipind grămezi uriașe de liniște albastră
apoi îmi plângea o lacrimă pe obraz
din structura ei ieșeau aripi adevărate
care înotau prăvălite
în apa tabloului medieval
și eu stau cu sufletul în palmele nopții
lăsând întunericul să se adape
din răcoarea ierburilor adormite
-conturat abstract pe obrazul vestejit-
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu