ochiul tânăr al lui socrate îmi
arată lumina filozofală a pietrei amorțite
ai crede că mai poate vindeca trupul morții
adunată în dealuri prin spelunci
zidurile mă strigă și înlăuntrul meu
zac pietrele ucise.
tăcere...
nu se mai aude glasul ploii
plânsul demult i s-a stins
pustiul se-ntinde de-a lungul și
de-a latul zăpezilor de sub copită
unor semizei
proiectează o filă păgână
în obrazul de ceară
răscolindu-mi norii
mi s-au dat cețuri și
râuri de umbre
amestecate-n firele de iarbă
și întrezăresc umărul copilul desfrâului
agonizând
obsesiile se învârt eretic
de mână cu viața și moartea.
desenează abstract aceleași obsesii de umbre pe
un perete de granit le taie
de-a lungul și de-a latul malurilor ceții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu