EU și Chriss

copilul se oprea adeseori la poarta noastră

îmi asculta plânsetul înfundat
prin care mi se scurgeau ochii.

odată mi-a ridicat pleoapa grea şi înroșită
s-a strecurat înăuntru şi plângea ghemuit

ca să îmi dea răgazul de a te putea visa 

alergând peste clipe.

după ani şi ani, m-am întors
şi am auzit scâncetul sfâșietor
în pieptul supt al copilului
m-am furișat pe fereastra larg deschisă
şi m-am scăldat în lacrimile Lui
spre a-i dărui liniștea de a ne visa fericirea.

fericirea, Chriss...femeia aceea despletită 

cu mantia ei străvezie ţesută-n ochii iluzorii
care îşi jelește morții pe la porțile închise ale cimitirelor
pe când cocoșii cântă... și a treia oară.

priveşte, Chriss!
!unghiile ne-au crescut ca nişte elitre
chipurile ni se profilează întunecat
în rama aurie a tabloului
apa rochiei mele albastre se tulbură
sub văpaia ochilor tăi de chihlimbar.
 

hai să ne așezăm așa cuminți
cât mai departe uite se arată zorii
în piațeta părăsită statuile se dezgolesc
sărutându-și vârful degetelor
iar Noi evadăm ținându-ne de mână
în aceeași crudă realitate-halucinație-vis(are)...