marți, 8 noiembrie 2016

A încremenit timpul


Clepsidra n-a mai fost întoarsă.
A încremenit și timpul.

Suntem doi prizonieri într-un tablou de Van Gogh.
Nici pictorul nu a mai avut timp :
Mie a uitat să-mi picteze sufletul,
ție-inima.

Suntem doi prizonieri într-o natură-statică:
Eu- femeie fără inimă,
Tu- bărbat fără de suflet.
Suntem celebri.

O șoaptă s-a descremenit .
Dacă ar reseta cineva timpul,
aș putea culege șoapta buzelor tale.

Tic-tac!...Tic-tac!...
E doar închipuirea.
Timpul se odihnește-n amorțire
netrecut, îmi roade neputința.
Sleit, trupul meu încearcă răzvrătire.

Aș putea culege chihlimbarul ochilor tăi
cu mângâiere trudite.

Tic-tac!...Tic-tac!.
E doar închipuirea.
Timpul doarme în așteptare.

Există în Univers o mână nevăzută,
care ar putea
să ne întoarcă doar pentru o secundă Clepsidra?

Da.
Tu te-ai trezi și te-ai strecura în inima mea.
Eu aș adormi învelindu-mă în sufletul tău
mi-aș odihni visele destrămate.

Tic-tac!...Tic-tac!
E timpul!

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...