sâmbătă, 5 noiembrie 2016

o altă geneză


când m-ai strigat la poarta cetății
mi-a înflorit fulgerul pe frunte

învesmântate într-o lumină albastră
femeile ascundeau privirile
crezându-mă stigmatizată scuturau 
cămășile lor mototolite
din care lunecau păcate cărnoase
mi se așezau pe trupul dezgolit
ca o mantie rebelă .

zăceam într-o glazură amorfă
(așteptam ținându-te de mână)
să se nască din trupul apei
copilul cu artere purpurii
murmurai o litanie nesfârșită
se zărea peste noi forma statuii cu bratele căzute
betonul armat atârna ca un ciot de aripă arsă

priveam somnambulici ochiul de apă tulbure
în care mustea carnea crudă
strigai nu are putința să se nască
trupul femeii trebuie deformat
sa intre în apa Eternului
pereții se înălțau se îngustau
şi ne strângeau la piept ca pe fiii rătăcitori
din filele evangheliei înecate.

erai prea alb, strălucitor -un fruct-
copt îndelung la umbră
ochi-ți fulgerători mă căutau
în pata de lumină te aplecai peste apă
şi îmi porunceai să îţi acopăr buzele
cu palma însângerată  -aripă de plumb-
dintr-o altă pagină de carte

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...