sâmbătă, 5 noiembrie 2016

simfonii


am atins trupul lunii aplecat 
cenușa în-scânteiată
îmi ardea sânii coapsa
genunchii i-am așezat
la poarta uitării de unde
am cerșit liniștea
care ne legăna cuvinte
în balansoarul amintirilor
e nevoie de amiezi răs(coapte
săpate pe obraz de sub 
pana cocorului ieșeau
picturile rupestre și se înfigeau
în pereții peșterii stâncoși
apa clipocea a simfonii
sfărâmate în sunet de vioara
-luați!
strig:
 ,,acesta este trupul meu,,
curând se va face seară
iar morții vor reînvia.

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...