simfonii

am atins trupul lunii aplecat 

cenușa în-scânteiată

îmi ardea sânii coapsa
genunchii i-am așezat
la poarta uitării de unde
am cerșit liniștea
care ne legăna cuvinte
în balansoarul amintirilor
e nevoie de amiezi răs(coapte
săpate pe obraz de sub 

pana cocorului ieșeau
picturile rupestre și se înfigeau
în pereții peșterii stâncoși
apa clipocea a simfonii
sfărâmate în sunet de vioara

-luați!
strig:

 ,,acesta este trupul meu,,

curând se va face seară

iar morții vor reînvia.