pasărea cu chip metalic tranzita cerul
aruncând sporadic frânturi din cuvinte așchiate
pe deasupra capetelor de clovni un spiriduș verde
cu fesul împovărat de ciucuri
cumpănea vorbele și le arunca iar
multora în obraz(mesaje neînțelese)
ca pe un ecou sfărâmat în dinți
de un preistoric uriaș,
am primit răvașul /sfâșietor de retină:
-te poți întoarce...mai ai timp...sufletul se odihnește
pe tarabă/ privește-ți copiii
au mai crescut.
îmi șterg bezmetic ochii de pe față,
desenez gurii mele un zâmbet strâmb
culeg vorbele acelea împrăștiate
cu mâinile înțepenite
îmi împletesc o diademă
pe care o lipesc pe frunte
iarna are un cui înfipt în inimă
ferestrele se închid în ceață
luna se încuie cu lacătul de iarbă
și glasul se pierde ca un scrum înroșit printre ruine
.................................................................................
în altă lume, Albă ca Zăpada își pune
de bună voie capul în ham
și scoate piticii din troiene
tristețea-i îngheață în steluțe străvezii
pe obraz
piticii patinează fericiți
gândurile mele caută un reazăm
găsesc întâmplător umărul tău/
suport tăcut de lacrimi uscate
și mă opresc: obraz lângă mască,
lumina ta albă îmi șterge calea
strig vieții mele să se plece.
și pasărea îmi bate firul în clepsidră
să mai adun în trup din timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu