din Univers în Uni-Vers

îmi pun inima pe sârmă,
îi fac vânt, să se zvânteze,
ochi alcoolici o privesc, o vânează
inima mea mustește a delir...
dansează pe sârmă, ca o acrobată
brusc, mă amețește o durere...
inima își scoate din piept o altă inimă,
pe care o aruncă-n zare blestemând:
să se hrănească din ea paradoxurile lumii!!!
să sfârtece mărunt orgoliul morții!
să facă dragoste cu spaima
pe zăpada imaculată
să se rostogolească
florile obscurității-steluțe vitrege uitate pe pământ!
mă cutremură frigul...-dați-mi mâna, domnule! da. ghicesc destine.
le schimb pe un bob de linte.
țineți-l strâns în pumnul stâng.
când mâna dreaptă îmi este liberă
schimb viețile între ele...ați mai auzit de mine?
ciudat!
eu nu-mi mai știu numele...
mi l-am pierdut pe o cărare-întoarsă,
cineva-i spunea cărarea nopții,
acolo iarba devoră furnicile,
leii sunt înspăimântați de pisici
și oamenii își întorc pieile pe dos...
dacă nu vă plac, mă puteți întoarce pe dos, așa,
ca pe o mânecă, am haine noi pe dedesubt, cele vechi s-au tocit demult,
erau din piatră seacă...(capra sare piatra/piatra crapă capul caprei în patru)
sar dintr-un picior în celălalt,
de pe o piatră pe cealaltă,
cad frântă pe cărarea nopții albe...
somnul mă privește, ar vrea să mă îndemne, dar nu mă mai recunoaște și
își vede de cărare...
copii, lăsați-vă inimile pe sârmă, mergem la culcare!
în piept mi se zbat trei inimi...fac acrobații...
și râd(un râs straniu în întunericul pieptului meu)
îmi iau ochii în palma să-i trec prin baia de lumină de la fereastră...
lumina se chircește și se târăște spre mine în patru labe,
apoi, îmi trece , părintește, degetele peste față trec din Univers în Uni-Vers
până îmi pierd pașii într-un zbor fără de margini
și-n urma mea schițez mari semne albe de întrebare...