marți, 18 iulie 2017

despre cârmuire


tăcerea mă absoarbe,
gândurile mă freamătă, vreau răul
să îl răpesc,să-l sorb, ascunsă
în hlamida înroșită

să despic oceanul
şi să îl scuip acolo,
unde nu mai calcă pasul
aş fi aşa de lacomă
dar , azi, stau îngenunchiată
în faţa lumii şi mă închin legilor aspre

adun zadarnic merele de aur
în glastră cu mâna-mi
aspră de Hesperidă

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...