Miros de busuioc

În memoria bunicii mele, Maria

Miresme noi de primăvară
Cu pomi plesnind a viață nouă,
Se-încumetă să iasă o bătrână-afară,
Să ia în brațe soarele, cu mâinile amândouă.

Se-apleacă greu spre iarba răsărită,
Dar șalele o încearcă a durere,
Ce prisosință e în astă primăvară,
Când viața din obraji îți piere.

Și sufletul de frig i s-a umplut:
-Unde-o fi visul meu de astă seară,
Să-l iau în brațe şi să-l strâng,
Să mă trezesc cu el în plină vară?

Nu văd o urmă în ograda mea,
Și vântul, cum mai bate-n poartă,
Copii zglobii prin curte aș mai vrea,
Să cânte şi să chiuie, ca altă dată .

Mărunta bătrânică intră-n casă
S-așază iar pe laiță doborâtă
Şi simte-n piept durerea cum apasă,

Nici păsările, speriate, nu mai cântă.
*
La ușa ei începe a-concerta un pui de gaie,
Iar cucuvaia-i întărește tonul.
Gândește bătrânica întristată:
-O, Doamne, l-a ce-ai mai dat pe lume omul?
*
Bătrânul ei din cimitir,
Îi face semn să nu stea supărată.
Miros de busuioc e-n casă și în sân,
Și simte, iar, durerea cum o lasă.

Un aer nou de primăvară,
O îndeamnă să uite de durere,
Să stea cu zâmbetul pe faţă,
Să simtă dor de viață, în tăcere...