timpul meu a trecut
nu mai pot scrie poezie post
-modernistă
am doi copii care nu mă mai strigă: ma-ma
telefonul îmi rămâne intact
fiorul matern nu mă atinge
din când în când o recitesc pe Silvia Plath
Ariel îmi surâde cu pastilele
sfărâmate în dinții de lapte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu