joi, 27 iulie 2017

Povestea cu „a fost odată,,



Când întunericul din cer
Ca o fantasmă se coboară,
Eu mă întreb a nu știu câta oară:

-De ce când mă privești,
Se sparg în cioburi durerile omenești
Şi de-mi zâmbești, trezești o mie de povești
Cu feți frumoși și zâne împărătești?

De ce când te ating, păcatele se sting,
Şi-n inimi rugăciunile se aprind?
Iar candele pe cer de ard văpăi,
Eu tot mai cred că-s ochii tăi?

De ce când după umeri mă cuprinzi,
Ne oglindim în nepătrunsele oglinzi
Şi pasărea din suflet se înalță
Până de dincolo de grinzi?

De ce când am fugit pe flori de piatră,
Am retrăit povestea cu ,,a fost odată,,
Ceva ce nu se mai sfârșește niciodată”?
Și tot așa m-aș întreba mereu
De dragul tău...
De dragul tău...

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...