Îmi simt tristețea

Îmi simt tristețea-n astă seară,
ca pe-o carte
ce își deschide fila
mereu în altă parte.

Aș vrea să stea o clipă
să mă privească-n față,
să-mi spună dacă o carte poate
cuprinde-n file o altă viață.

Să fie viața mea de vină
că n-are nici o filă?
Sau cartea mea stă-n gânduri
și se inundă de lumină?

Ar vrea să iasă din sertare
să se înghesuie-n tipare,
când aurul o crește în câmpie
și inima o să reînvie...

Și...stau așa hai-hui
cu sufletul pe față,
tot întrebându-mă mereu:
în care viață...
în care viață?

Dar tu mă-întrebi, Tristețe:
de câte ori ai plâns
în astă seară?

Eu număr filele din altă carte
și îți răspund: am plâns și prima...
și-a doua...și a treia oară...

Tu îmi apeși pe gură
bomboanele amare
și îmi zâmbești perfidă...

Îmi spui: sunt poame,
aseară  le-am cules
din pomul vieții tale...
pe-alt ram îți crește
poama cea sărată...

Tristețea blestemată.
Ridică mâna-i fadă
și floarea pomului
mi-arată...

De aceea-s tristă iar în astă seară
precum i-o catedrală părăsită....
Caut cuvântul printre rime...
Mi l-ai găsit chiar tu?
Să fie el,„iubită”?,,,