se întețește,
Trâmbe de nisip se ridică
mânate de furia norilor plumburii.
Firele arzătoare îmi biciuie obrajii,
astupându-mi gura până la sufocare.
*
Mă eliberez,
Aproape strig,
dezlănțuind mugetul mării...
**
Se învolbură amenințător nemărginirea.
***
Un spirit al locului
îmi face semne disperate.
Cere ajutor, cu o voce supraomenească...
****
De nu mi-aș pierde sufletul.
Văd în vacarmul iscat
o liniștită fâșâie de faleză lucitoare.
M-aș putea elibera, gândesc.
*****
Un val uriaș, neașteptat,
vrea să îmbrățișeze cu furie țărmul.
În orbirea lui mă confundă cu o nimfă străvezie.
******
Îmbrățișarea dureroasă mă aruncă
în spuma albastră.
*
Apă și nisip se iau de piept
într-o complicitate tainică...
**
Am obosit...
Vreau să adorm...
***
Îmi așez mâinile sub obraz...
****
Marea-împăcare îmi mângâie duios
obrazul biciuit și tâmpla zdrențuită.
*****
Albatroșii rescriu, cu zborul lor tandru,
o poveste începută demult,
când flautul cânta cu glas de pasăre măiestră.
Cerul o primește cu uimire.
******
Soarele se scaldă, alăturea de mine, în asfințit,
sfințindu-și chipul de zeu nemuritor
în lumina aprinsă din ochii mei
stropiți cu pulbere de chihlimbar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu