duminică, 9 iulie 2017

Femeia-ca o comdamnare



mai răzbate firul apelor tulburi
până la mine iubirea are aceleași degetele
înțepenite peste clape
se oprește din când în când cât
să îşi sufle în pumnii înghețați
aburul acela călduț aducător
de pace care se aseamănă cu
sufletul înălțător al muribundului
aducând vestea că acolo foarte sus
clipocitul apei răsucește cheile în broască
lumi uitate se eliberează
prin crăpăturile de suflet
se zărește un chip
translucid oamenii vorbesc în șoaptă
îl alungă în camera visurilor neumblate
un patefon se pornește instantaneu
camera îşi îngustează imprevizibil pereții
şi noi fugim de-a lungul unui culoar întunecat
cu poemele neterminate:
-nu Femeia a scris această condamnare;
-nu Femeia a semnat sentințele voastre la visare absolută;
este doar o sinistră părere.
Femeia se scrie întotdeauna cu literă mare şi
,,reprezintă totalitatea formelor
pe care le poate lua un substantiv,,

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...