E tristă casa când îi mor stăpânii,
Și buruienele îi cresc în bătătură,
Tu simţi durerea cum îţi roade osul mâinii
Şi gura ți se umple de arsură.
Spre seară , câinele în cimitir se-ndesă,
Ţărâna-ncepe să o scormonească,
Ar vrea să-şi ia cu el stăpânii,
Să-i ducă iar , pe toţi acasă.
Să-i strige numele uşor,să-l mângâie,
şi el să se aşeze la picioare, jos
Atunci, stăpânii lui , cu voie bună,
Să-l ia în braţe şi să-i dea doritul os...
Să simtă-n piept durerea cum se stinge,
S-audă încetişor un glas duios,
Să creadă că minunea-i săvârşită
doar pentru al lui suflet credincios...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu