Iubirea noastră a fost sfințită,
Ascunsă-n cupe de cristal,
De ochi geloși, de nimfeă otrăvită,
Pe același tainic piedestal,
Pe care însăși Venus
Îşi pierduse brațul, triumfal.
Și-acum, cu mâna-i atârnând de umăr,
Pe cer ne scrie legământ
De suflete îngemănate,
Pe care Pronia nu le desparte,
Ci, doar le-îndepărtează pașii,
Pe câte o alee solitară,
Ca mai apoi să le împreune calea
A nu ştiu câta oară.
..............................................................
E noaptea violetelor tristeți,
Şi lacrime albastre curg petale,
Doar pașii mai adună-n zori răzleți,
Iubirea-n vechile cristale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu