marți, 18 iulie 2017

identitate

curg vorbe
ape clocotesc
se construiesc imperii
muşcă oamenii din suflet
ca din mărul zemos îngropat
în mormane de grâul fecund

găsim chei de care nu mai avem trebuinţă

trăim intens viaţa altora
visăm alb-negru din visele lor
proiectate în scoarţă de copac

eşti tu?
sunt eu?
mă cauţi?
îndoiala roade în umbra întunericului

prizonieră la margine de veac
îmi schimb identitatea
pe- o cămașă ruptă

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...