marți, 18 iulie 2017

natură statică

lumina pâlpâie o clipă
înăuntrul alăturea de suflet
ploi zadarnice
lovesc cu stropii de lacrimi
înapoia mea se lasă fumul
dens înecăcios şi greu
ca o zi fără noapte
îngălbenesc pădurile
în suspinul anotimpurilor
ți se aprind ochii ca o
floare de iris
pădurile de gânduri
își scutură crengile peste
cărările uscate
soarele închide ochii
zâmbind nepăsător
-a mai trecut o zi...
inima ta poate fi cârpită
cu un petic de catifea
tu deschide gura și
eliberează-te prin
pâlcul de fluturi
sparge pietrele
și cazi odată cu ele
scăpărând zările

Niciun comentariu:

Poem criptic (un poem nou) :)

stropii din cupa crinului unui arhanghel glăsuiesc despre orașul cu numele de ceară oamenii alunecă metalic în asfaltul umed unde răsar...