Vântule, ce ai cu mine?
Cuvinte bete, răsfăţate,
De ce nu mai zburaţi şi voi?
ca celelalte...
Şi vă opriţi la mine-n plete??
Mă înotc la tine,vechi prieten,
Precum se-ntoarce ciuta însetată,
Când ea, genunchiul îşi apleacă,
Şi de izvor se lasă sărutată...
Iar vin la tine-n frunte,
Să îţi las semn de doruri grele,
Şi dacă nu ai ce să faci cu ele,
Îţi scriu pe trup scrisoare...
cu degetele mele...
Să te mângâi pe suflet,
O stea să îţi aprind în nopţi senine,
Şi apa vieţii mele,
să curgă peste tine...
Chiar dacă slova ţi-e stingheră,
Eu îţi trimit cu adierea,
Scrisoarea mea ascunsă,
Înăbuşită şi tăcută,
mai tăcută ca însăşi , ea,
Tăcerea.
Dar totu-i trecător,
Și noapte-și cerne-n
veci ploaia de stele,
Iar ciuta moare-adesea însetată,
Pe când izvoru-și varsă vadul
cu plăcere...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu