Sferele cântă

Sub scoarţă se naşte alt copac.

Sferele cântă.

O frumusețe tulburătoare
îmi decimează universul
în veșnicii.

Am aduc acasă
forma de viață
născută  din suflete sculptate
în stânci adormite.

În adânc,
mă cheamă oceane,
 E ciudat aici...
Încă un pas,
de aici începe
singurătatea:
tărâm al viselor pierdute,
al pașilor tăcuți...

Azi am parcurs o sută de ani.

Mâine mă voi opri la kilometrul zero.

Poimâine o iau de la capăt.

Geneza e o femeie
cu mâinile încrucișate
peste pântecele rodnic...

Mă agăț disperată
de umărul ei...

Umărul se risipește
în firișoare de nisip
care îmi mișcă involuntar ochii...

Bătaia cosmică mă va distruge
Se face frig. Sferele îngheață.

Întind mâna...
Nu mai e nimeni
dincolo de veşnicie...