miercuri, 19 iulie 2017

Cad suflete



Cad suflete din cer,
ca o ploaie albastră de fluturi.

Le strig să se oprească o clipă,
să le destăinui visul de-aseară,
Dar ele cad, fără oprire,
și prima, și a nu-ştiu câta oară...

Aripile lor ușoare mi se zbat sub pleoape,
Le simt în inimă, în gând,
în toate.

Strig:
-Uite, ploaia mea de suflete-fluturi,
Ți-am trimis-o să-ți aștearnă pe față săruturi,
cu aripi albastre-străvezii,
să te-întrebe dacă ochii ţi.s vii...

Să ne urcăm pe scara trupurilor-fluturi înspre cer,
De ce taci şi lași, de veacuri ,
să plutească același mister?

Speranța îmi ticăie fruntea
cu zgomot de șoapte.
O pasăre roșie cu ciocu-i de foc
îmi cântă în strania noapte.

Se uită la mine și mă întreabă cine sunt.

În talpă rănile mi-s grele
și timpul mi le vindecă mergând...

Răspund:
-Străină sunt, în astă noapte,
Îmi caut sufletul pierdut...
dar cântă, cântă mai departe,
prin geam, chiar astă-seară l-am văzut...

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...