Reverie

Priveşte, iubite! E macul iar in floare,
Îsi strânge sângele-n obraz
Şi roua în petale.

Iar bobu-i cristalin de rouă
Te îndeamnă să mai ai răbdare,
O să-ti aduc în prag iubire nouaă

O să culeg din stele o floare a iubirii,
Îmbătată, astăzi, de-aroma fericirii.

Iar noaptea asta- noaptea noastră,
Și-a îmbrăcat doar pentru noi haina-i albastra.

Și-o lira rătăcită de-un vestic trubadur,
În drumu-i spre iubirea-i casta,
Iți cântă, azi, în piept, iubirea noastră.

Dar tu mă întrebi mereu
De ce nu simt ce e amorul,
Vreau să mă crezi, aseară,
Ţi-am răsădit în inima fiorul,
Nu ca pe un cuvânt anost,
De-o mână fadă tatuat,
Ci sacru,  aşa cum tu în mine l-ai uitat.

Și-acum aștept un semn de nemurire,
Să ştiu ca încă n-ai plecat,
Ci doar te-ai depărtat o vreme,
Să-ți strig eterna mea iubire
Cu sufletul și gând curat...

Şi mă întorc din drum,
Când însetezi de dor,
Să-ţi umezesc rănita gură
Ce tandrul meu fior.

Privește! E macul iar ăn floare
Şi îsi tremură pe fruntea noastră,
Umbra încărcată de răcoare...

Nu sunt doar vechea amintire ce-a plecat,
Sunt eu, iubita-ți neschimbată,
Ce tot te-am așteptat,