nostalgii

Străină-i casa fără mine,
Iar satu-mi plânge-n pumni amarul,
Sporadic, ploaia vrea să mă aline,
M-așteaptă iazul să îmi torn în el paharul.

O, gânduri zbuciumate, adormite-n amintire,
În mine plânge-o lumânare,
Ce nu-și mai poate veni-n fire,
Și lacrimile-i arzătoare,în vad,
pornesc spre cimitire.

Doar morții-i simt căldura-rugă,
Și scot o mână descărnată în afară,
lăsând pierdute suflete să fugă,
Să se îmbrace-n noaptea ancestrală.

Simt inima ce mi se umple
Și-mi cântă-n coardă o baladă,
Eh, doar un suflet vrea să se alinte
Și-a început din ea să-mi roadă.

Hai, lasă-mi inima în pace!
Mai sunt atâtea suflete pribege,
Ce-ar vrea doar o secundă de iubire
cu a ta inimă să își închege.
........................................................
Se face iară dimineața,
și sufletele pustiite,
Se adună toate laolaltă,
Pe lângă lacrima fierbinte.