Bate ceasul înserării,
Gând ascuns se zbate-n tâmplă,
Vreau să scap de taina nopții
Dar minunea iar se-întâmplă.
Eu spun : nu, mâna de piatră
Scut o fac în fața lunii.
Mă îndeamnă spre visare
Tot ce n-au trăit străbunii.
Zbuciumate asfințituri
Ardeți suflete pierdute,
În tăcerea albă a nopții
Gânduri vin să se sărute...
Doar iluzii se frământă,
Căutând un loc sub soare,
Viața ta de mine-ascultă,
Și m-așteaptă răbdătoare...
Am spus nu, dar vorba simplă
Se topea-n acorduri fine,
Şi așteptai ca firul sorții
Să mă depene spre tine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu