luni, 3 iulie 2017

Omul din stele

O cucuvea își plânge-n taină
Pruncul ce de cu seară a decedat.
Şi sufletul îi arde, dar ochii
Nu-i pândesc prădalnic,
Căci lacrima fierbinte i-a secat.

Strig către ea: -Tăcere!În zori,
La toți se-arată moartea!
Îți știu iubirea ta nemângâiată
Şi clipă de durere...
Dar, iată, doarme
Omul meu din stele!

Și-ndată înlăcrimata-și curmă plânsul,
Privește omul cu plăcere,
S-apropie ușor de dânsul,
Să-i ocrotească lacrima și visul,
Dar ia de pe-a lui buze
Doar tăcerea, nu şi surâsul...

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...