Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele,

Prietene al meu nocturn,

Las ție moștenire cântecele mele

Pe care-aș fi putut să le compun.

Şi-mi va fi dor de-întâia vară

Pe care ți-aș fi dat-o-n dar,

Şi-mi va fi dor de tine, iară,

Necunoscutule ce înoți spre mine, în aval.

Am să-i vorbesc de tine nopții,

Rostind cu gura nimănui,

Şi-am să mă-ntorc, mereu, la tine,

Ca vorbele ne-vorbe să îmi spui...

Orbitei mele îi lipsește ceasul

Şi, iată, se învârte-amețitor,

Cătându-te, acolo, unde-ți este pasul,

În apa înviată a vechiului IZVOR....