se ştie curcubeul s-a ascuns
în inima pădurii
tresari cu dungile înserării
ţesute peste faţă
cauţi în fiecare scorbură
de pasăre
crezând că şi
inima ta ar mai putea
să înflorească înnebunind toţi trandafirii
dar nu e o boala gravă
îmi spunea bunica
din când în când
oamenii îşi pot arunca
sufletul pe fereastră
atunci sărutul ar mai putea să le înlocuiască
plămânii şi timpul şi-ar scoate o mână în afară
încremenind stelele
încercând să-i apere de
mânia domnească
ooooo rătăcitorul meu
suflet albastru
când îţi zvâcneşti paşii
în cuibul întunecat al nopţii
mâinile mele
ar putea să te odihnească
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu