de nervi ciocnesc amnarul
doamne dacă îmi scapără și iluziile
peste zidurile astea nu prea se trece
aici e tărâmul umbrelor
un ținut viu gândesc stins
cu buze amestecate-n cruce
nu știu și nu vreau să
mai aud clopotul
măcinând clipele moarte
numai brazii
poate doar brazii
mai pot lega la ochi
munții cu marea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu