am să-ți vorbesc despre olimpia

am să-ți vorbesc despre olimpia
fata cu părul roșu dinții cariați
rochița croită din piele de crocodil
uneori își scoate colții pentru că
nu i-a mai putut decupa
fuge pe stradă cu pletele arzând
am văzut-o aseară cobora spre bolta rece
numai acolo se adună în miez de noapte poeții
își cioplesc multele lor cruci uitate de oameni
afară ca să le țină ziua umbra crucile își împreunează
brațele și îi ocrotesc așa tandru ca pe niste copii bătuți
de mame imaginare dar ce îmi pasă
olimpia mă poartă pe umeri când
obosesc ea îmi împrumută picioarele
pentru încă o margine de lume
și îmi leagă ochii cu funii să nu mă sperii când strigă un nene
heeei ce naiba îți legi rănile cu zdrențe în mijlocul drumului
pașii le răsună deși chipurile nu se văd le aud doar respirația și
corbii dau târcăale rotindu-și răbdările cât i-o ține cureaua pe
nenorociții ăștia iar
ne-au pus câte un nod în gât

am să-ți vorbesc despre olimpia
păpușa nebună cu rochie din piele de crocodil
are cozile groase și flăcări ca niște limbi de balaur i se plimbă
pe spate azi fetițele se transformă în mașini de cusut limba
și apasă pedala crezând că numai lor li se cuvin
colții de pisică/ochii păunului
li se așază pe spate
luminând