...pe sub pădurile de nuferi

încerc să trec neobserată pe sub dunele întunericului
am răsădit lacrima și-aștept închircită în frunzele uscate
să simt cum o să-ți înflorească pe obraz

oooo dragul meu cu fruntea de zăpadă cuvintele mi-au curs și
ochii tăi sunt ca două pâlcuri arse de ierburi din care
doar nervurile ți s-au topit

imaginea unei lumi apocaliptice îmi răzbate trupul
mă simt un stingher nour care-ți plutește în palme cu
mâinile mă prind de mantia ta alba
as vrea să fiu și  frig și ceață și
râurile-mi să te asfințească

dar trec aplecându-mă pe sub pădurile de nuferi
 ascund în brațe timpul și mângâi
orfelinii pe obrajii purpurii
cu palmele-mi de lut
aureola mă apasa cerul
se strânge în jurul meu ca
un brâu aș vrea să strâng năpasta
dacă inima nu mi-ar fi rupt o coardă
aș fi vibrat în mâna violoncelistului nebun cu
chipul supt obrajii trași semnați de neputință
de foame sau de dor biet trubadur al bodegilor murdare
cu oameni ignoranți ce-și beau amarele iluzii că mâine soarele
o să asmută mințile bolnave de gută de oftică de ftizie sau de un banal amor
***

și azi și mâine  vom trece-n grabă pe bulevarde  nepăsători uituci
fără să știm că ne împiedicăm  trept în clipa care
o să îi smulgă inimii și ultima bătaie