vineri, 3 februarie 2012

arareori, mai trec

dar uite, tată,
primăverile tale mi-au acoperit ochii
și mâinile mi-au crescut de după umeri
ca două cioturi smulse din mărăcini

simt că nu mai pot ieși
precum am și intrat: un fulg, o stea, un zâmbet sau
un rug aprins pe o câmpie întinsă nu pot dormi știind
jivinele slobode zadarnic îmi strâng arcanul după gât și
tot nu îmi pot simți umerii, tată, strigătul nu îl mai pot slobozi.

arareori, mai trec pe aici leproșii cu ochii luminați de durere,
cu chipurile pustiite de frumusețe, ei duc în mâinile ciunte
povara mai multor neamuri.

oooo, aruncătorule de flăcări! pentru ce trimiți atâtea vaiete?
în săgețile mușcătoare de suflet îți pasc numai corbii
boabele deșirate și le poartă numai vântul după g
rumaz fudulindu-se că ieri îmi mai era frate.

și, atunci, tată, pentru ce să ard eu în candelă atâta timp?

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...