marți, 28 februarie 2012

cu rana pătrată

când soarele clocotește
umbrele se pârpâlesc pe ziduri
e ziua în care îmi ești lacrimă
de jad strivită în gene de îmbrățișatea
de clește a înecatului ești lacrimă de mai
care udă ogorul asfințitului și inima amară

hei dorule albastru aprinde-mă iară
fiică a luminii nu-mi mai sufla în lampă
licuriicii s-au stins cu fire de iarbă pe trupuri
buzele tale s-au mistuit
de azi îmi vei fi râu
îmi vei fi piatră
îmi vei fi ochiul scos
cu vârful de lance
picătura de suflet curmat
alunecă tainic


oooo nenantzură căruntă/cămașă de scris
nu-mi mai scurma numele cu
lama tăioasă obrazul meu
brăzdat de urme adânci
atinge o poartă a cerului
cu rana pătrată

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...