de sticlă trupul mă strigă
într-o numărătoare abstractă:
-nu plânge, calliope, nu plânge...
se va face iarăși noapte
în curând perdeaua neagră
va sparge valul și-ți va fi cusută
gura cu firele de plumb.
surâsul îngheață
lacrima de jad
se agață de marginile cerului
cu stâlpii falși ce te apasă
oracolul deschide gura:
-nu plânge, calliope,
în buza timpul
săpăm
săpăm noi labirinturi
și iar se face iarnă
cu fulgi de fluturi galbeni
răsturnați pe gene.
-nu plânge, calliope...
strig pământului
care-mi desface rana.
P.S.: Grafica volumului meu gothic II- Urme vechi este realizată de Roxana Barbu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu