copiii cu ochii de mormânt

păsările aproape mi-au înghițit umbra și
trec haotic murmurând un cântec
 uitat la tine în cămară
toate-s așa cum le-am lăsat
vioara fără de corzi suspină
îți este reazăm de gând ciobit
și urma pasului meu a dislocat
 umărul morții
iubite sunt ecouri săpate în stâncă
sunt mătăsuri desprinse din gura cerului
nu mai poți opri tu vâlvătaia asta care mă apasă
nu mai poți duce povara sus la
domnul gândul meu șovăie și
 tu-mi cugeți versuri culese din
trupuri de femei ușoare
voaluri negre se desprinde
 spune-i apei să nu mai viseze și o să vezi că
somnul o să ne înghită aruncându-ne în
cămașa de forță a nopții
 mâna mea o să-ți adune trupul dând
la o parte drumul pe care ți l-au
desenată pe ceafă
 copiii cu ramuri de brațe și
ochii de mormânt