marți, 31 ianuarie 2012

ochiul de pasăre


devenea sămânţă
germitând în florile de mai
zâmbetul se netezește în
umbre

fiecare frunză
îmi şoptesc răguşit
porii deschişi e
numai un surâs amar
fără de buze

ironic
plânsetul adoarme
stins rezemat în lacrimă

2 comentarii:

Thoma Driza spunea...

Versuri foarte sensibile,poezie de suflet!

misionara spunea...

multumesc! ma bucur sa va regasesc aici. cu mare drag, dorina

Sentinţe

mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de flu...