alerg fără de umbră pe sub
orașul adormit mâinile mele desenează
străzi cu ziduri luminate
îmi vând hainele
cumpărătorului de vise și
îmi (răs)cumpăr umbra asta blestemată
care mă urmează înjurând
că nu am stat mai mult
în mine că
nu am strâns mai
multe perle din râul înghițit de broaște
un animal iese să îmi soarbă
amărăciunile din creier ies luminițe
atârnându-se de eșafod nu am lipici în deget
să mâ agăț de marginea câmpiei și orașul
îmi strigă vorbe de ocară oare
nu știam că aici se moare prea curând?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
Versuri in care sentimentul prinde proprietatiile materiei si in interiorul metaforelor folosite fierb pasiuni puternice.
intotdeauna ma bucur nespus de mult cand va reintalnesc,aici, domnule Thoma
ganduri bune cu drag
Trimiteți un comentariu