joi, 16 februarie 2012

Despre Euri poetice

http://cititordeproza.wordpress.com/2011/12/07/despre-20-de-euri-poetice/

DESPRE 20 DE EURI POETICE

de Florin Contrea

Adrimir – cu un Eu poetic în spaţiu submarin rătăcit în Chitul lui Iona în chip de peşte într-o angoasă existenţială indusă cititorului în stil semimodern,

Slavomir Almăjan – al cărui Eu poetic mărşăluieşte prin potopul citadin încadrat în versuri clasice privind oarecum ironic şi trist mulţimile flămânde,

Eugen Iulian Bot – cu un Eu poetic în conflict cu pasărea-şarpe destinului nostru pe care o ameninţă cu ghilotina de aur în stil suprarealist, avertizează cititorul de pericolele vremilor ce au să vie.

Gabriel Bota – al cărui Eu poetic somnolent în spaţiu domestic postmodernist îi şopteşte ei la ureche să nu uite a se trezi mâine dimineaţa când poate vom fi cu toţii în altă eră,

Ioan Gelu Crişan – îl pune pe Eul său poetic să asculte la radio de o criză ciudată cu forme bizare în stil de cuplet radiofonic interbelic, cu un zâmbet subţire uşor ironic,

Alin Ioan Septimiu Cucuruzan – îl determină pe Eul său poetic de dincolo de oglindă să arate contemporanilor săi – şi ai noştri, de fapt , – că adevăratul lor chip este astăzi, de la începutul timpului, tot acelaşi.

Daniel Dăian – un Eu poetic sensibil care o omagiază în stihuri plutind între o realitate complexă şi o irealitate de vis în ovalul necunoscut al unei ore astrale,

Dorneanu Eduard – al cărui Eu poetic visează famecul copilăriei universale, în aburul cuptorului de august unde încă se coace o pâine de neuitat,

Adrian Grauenfels – al cărui Eu poetic în ipostază de om furios, verifică starea adrenalinei unui univers în care se petrec crime în domitoare prin unghiuri care nu există decât în coşmarul încântat al cititorilor noştri.

Vasilica Ilie – cu un Eu poetic adâncit în jocuri de şah care se termină mereu în remiză în cântecul discret al prietenilor săi de seară – greierii, în căutarea acelui cuvânt preţios din Dex care anunţă crime virtuale,

Ion Ionescu – al cărui Eu poetic boem savurează sunetul vocalei – cuib de miere – a cărui sevă se scurge prin cuvinte în balta mare de venin, conştientizându-l pe cititor de farmecul şi de suferinţa lumii pe lângă care trece adesea indiferent…

Dan Iordache – alegând, cu ajutorul Eului său poetic – secvenţe disparate dintr-o realitate îmbibată de istorie, de amintiri, de armate subterane de teracote, pe care le strânge în versuri clasice de cleştar,

Irina Lucia Mihalca – a cărui Eu poetic pluteşte precum un fluture gingaş prin răsuflarea sufletelor plecate, în depărtate amintiri şi legănări de sălcii plecate, în stil poetic modern şi graţios.

Dorina Ciocan-Neculce – în versurile căreia Eul poetic nu se înspăimântă de păianjenii cu barbă nici de glasurile stridente ale strigoilor şi, mângăind duios creştetul copilului îl linişteşte că doar nebunia asta a hârtiei va fi vindecată într-o zi…

Viorel Ploieşteanu – cu un Eu poetic sfătos ce evocă în versuri clasice bunicul din vechiul sat cu mersul lui molcom în vorbă într-o atmosferă calmă, aşa cum doar în amintirea copilului se mai găseşte…

Gabi Schuster – cu Eul său poetic meditativ la priveliştea naturii pârjolite de un soare orbitor, la câmpul în care un singur nuc bătrân mai are forţa de a absoarbe apa ce a mai rămas din cuiburile freatice înainte de a se prăbuşi sub vremi…

Alina-Dora Toma – al cărui Eu poetic meditează trist la soarta omului singur şi bătrân ce-şi cară în spate sufletul înspăimântat că până şi stelele din visul lui vor dispărea odată,

Lelu Nicolae Vălăreanu – poet ce în doar câteva versuri esenţiale schiţează biografia Eului său poetic – ce se regăseşte copil cu sufletul parcă în afara sufletului său, ce-şi caută drumul într-o lume din care ar fi fugit râzând,

Marcel Vişa – care-şi aminteşte în versuri albe, dezamăgirea Eului său poetic la vederea petalelor căzute în noroi când sufletul îşi lasă deschise porţile pentru a alunga speranţele şi a elibera durerea – personificată într-un biet câine care se reîntoarce la sine, ca un prieten bun.

Gina Zaharia – Eul său poetic se adresează cu umilinţă codrului, cuvântului, dragostei, sau stâncii rugând a nu fi certată pentru că toate acestea n-au aripi să o cuprindă, nici certificat de trecere prin sine, doar un nume simplu şi necunoscut pe un taler de abanos.



P.S. Rândurile anterioare nu se pretind a fi „critică literară” – doar o re-lectură modestă adresată cititorilor – pentru a desluşi mai lesne sensuri adânci…

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...