pe turnul chindiei

e-o primăvară apoasă și
mă topesc pe sub asfaltul crud
picioare goale în sandale metalice
bocanci țintuiți cizmele ciocate mă
apasă cineva își stinge țigara în
ochiul stâng a început să mi se zbată
pe sub pleoapa cusută îmi trece muntele athos cu
sfinții părinți trupul meu abandonat încearcă
să mă convingă. nu-s decât un șarpe înfipt
în șanțul în care se scuipă ftizic
sălbatic privesc prin stratul subțire
oamenii ca un călător ambulant
zac neîntrebat ce și cum mai merg
tramvaiele pe șine am șira spinării
umezită și-n pieptul de sârmă
mi se scurge scrum.

femeia albastra sună ambulanța
prea târziu iubite nu mai pot fi decât
umbra unui fum tragi lacom fără să îți pese
aceleași țigări aromate lucky straky
obrazul îți așteaptă urma.

e miezul nopții. orășenii ies fantomatic de prin ziduri
își șterg tălpile țintuite.
îmi sângerează spatele/șosea și trupul curge
mi se scurge prin gurile de canal se pierde îl vezi
nu îl mai vezi prea din uliţa nopţii
răzbat urlete şi miorlăituri
de pisică înjunghiată.

dar am să mă (re)compun, îmi zic, omul meu de ceară,
am să mă REcompun
bucată cu bucată am să (re)nasc și
am să îți trăiesc
copiii de
departe
de acolo unde
mâna nu mai poate atinge am
să fluier somnambulic cocoțată pe turnul
chindiei făcându-mă să cred
că fricile mele cer amânare.