duminică, 26 februarie 2012

Urme vechi@Surasul meu gothic II-referinte critice-conferentiar dr.Simona Modreanu

%%- Blue Sabbath

Cu ”tălpi aspre de luceferi” pășește grațios, încă o dată, Dorina Neculce, printre aracii uscați și serbezi ai poeziei contemporane. Deşi se prezintă şi se asumă ca poeme gotice, şi au suficiente elemente din recuzita subgenului, textele volumului de faţă vădesc în primul rînd talent cu nemiluita, inspiraţie densă, fantezie bine controlată şi o întreagă gamă de sinestezice sensibilităţi. Pătrunzînd în acest univers neliniştitor, unde degete aprind întuneric, lacrimile îngheaţă sub razele de lună plină - cadru perfect, parcă, pentru un episod din saga Amurg -, de peste tot răsar spini, şerpi, trupuri arse, oglinzi sparte, putrefacție, morminte, blesteme, stafii, haine de doliu, lebede negre..., nici nu e nevoie să fii vreun specialist hermeneut ca să-ți sară în ochi cîmpul semantic dominant în poezia Dorinei Neculce. Totul e ars, crăpat, zidit… și totuși, aripile se deschid în poemele acestea, triste, dar în acelaşi timp ușoare, deci trupurile evocate, scobite ca o rană în pomul neiubirii, nu se vor prăbuși, mai au încă șansa zborului. Curios, de altfel, deși poezia Dorinei Neculce acoperă dezinvolt întregul registru ”clasic” al goticului, nimic nu sună morbid, nimic nu zdrăngăne sinistru a moarte chinuită. Meșteșugul autentic al autoarei și suflul poetic de excepție ce-i străbate textele izbutește să creeze un soi de interfață translucidă, luminoasă, păstrînd notele tragice într-o bulă irizată, pe care empatia cititorului o poate străpunge în orice clipă, trecînd dincolo… Și, la urma urmei, pe cine interesează o dragoste fericită ? Istoria nu-i reține decît pe Orfeu şi Euridice, Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta, ceilalţi, poate mulţi, se cufundă în rutina frumosului, căci da, şi Frumosul poate fi banal. Poeta nu dezvoltă neapărat o estetică baudelairiană a urîtului, nu cultivă antagonisme gratuite şi nici nu dă glas vampirilor şi vîrcolacilor, aceste elemente, deşi prezente, par mai degrabă să constituie un faire-valoir în oglindă pentru sfielnica steluţă din suflet.
Rapsodiile Dorinei Neculce răsună în tonalități albastre, blue, blues, incantații cu aere malefice, de fapt răscolitoare plînsete de neagră puritate, taiată în cruci de lumini și acoperite cu frunze albe de mălini. Negru și alb. Combinate, dau roșu de sînge prin care calcă maiestuos o sirenă solitară. Paradoxal, nimic nu atîrnă, greutatea presupusă a imaginilor halucinate e compensată de o nevoie de lumină tulburător afirmată, strigată printre buze de ”meduză lipicioasă”. Mitologia personală a poetei, bine conturată de acum de-a lungul volumelor publicate, desfăşoară şi aici acelaşi imaginar mustos și frenetic, puternic vizual, cu excrescențe baroce, străbătut de adevărul esențial al ambivalenței oricărui simbol. Îngerii se răzvrătesc, dar nu-și uită condiția, chemarea înaltului; dacă le frîngi aripile, ei renasc în gînd.

Simona Modreanu

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...